Clatite integrale fara gluten

Sunt putini oameni care ar putea spune ca nu le plac clatitele, nu-i asa? :)

Reteta traditionala este, insa, una mai putin sanatoasa (contine faina alba, lapte si zahar) si ar trebui evitata.

Iata o reteta care ne permite sa ne bucuram de gustul traditional al clatitelor, fara sa afectam sanatatea sau silueta:

Ingrediente
 

  • 3 oua medii sau mari
  • 3/4 cana (175 g) amestec de fainuri - orez integral, faina de cocos, faina de hrisca/teff
  • 1-2 linguri amidon de tapioca/porumb
  • 1 lingura ulei de pulpe de masline sau ulei de cocos topit
  • 1 varf de sare
  • 1,5 - 2 cani de apa (dupa necesitate)
  • 1 lgta ulei cocos pentru gatit sau alt ulei
  • 2 linguri de iaurt - optional
  • 1 vf lingurita guma guar - optional
     

Preparare

Se bat ouale cu un tel, intr-un castron adanc, pana se omogenizeaza, apoi se adauga putina apa. Treptat, se adauga faina si se incorporeaza cu miscari energice, pentru a nu se forma cocoloase. Se adauga pe rand apa si faina, alternativ, pana cand aluatul este omogen si are consistenta dorita (cremos, dar nu foarte gros). Se adauga o lingura de ulei si sarea. Daca folositi si iaurt, acesta se pune la inceput, amestecat bine cu 2-3 linguri de apa, pentru diluare.

Se incinge o tigaie non-aderenta si se unge cu putin unt de cocos sau ulei de pulpe, apoi se pune cate un polonic de aluat, distribuind uniform in tigaie. Se lasa sa se rumeneasca pe o parte, pana cand marginile se ridica usor, apoi se intoarce pe cealalta parte si se coace.

Daca in timpul prepararii aluatul ramas se ingroasa, se mai adauga apa. Amestecati bine aluatul inainte de fiecare clatita. Puteti folosi apa minerala pentru a obtine clatite mai pufoase.

Se servesc cu sirop de fructe, dulceata, sirop de artar sau cu branza de oaie/capra si marar, dupa preferinta.

Observatie: In cazul in care nu doriti reteta fara gluten, se poate folosi si faina integrala de grau, orz sau ovaz.


Comentarii: 0

Încă nu au fost postate comentarii la acest articol.

Trimiteți un comentariu


Citește și: